BOALA PARODONTALĂ sau cum o mai cunoaștem PARODONTOPATIA

Este o boală cronică a țesuturilor care susțin dinții și care ne poate afecta pe foarte mulți dintre noi. Netratată poate duce la pierderea dințlor. Datorită progreselor stomatologice din ultima perioadă, ea se poate stopa complet în evoluție, unele forme chiar se pot vindeca.

Boala parodontală este o infecție și inflamație a structurilor de menținere ale dinților – gingiile, osul și ligamentele.
Pe scurt, nu afectează doar dintele, ci „fundamentul” lui. Este ca și cum pereții unei case ar fi buni, dar fundația ar începe să cedeze.

Totul pornește de la placa bacteriană (biofolmul bacterian subgingival) – un strat subțire și lipicios format din bacterii și resturi alimentare. Există mai multe bacterii specifice are cauzează boala.
Dacă nu este îndepărtată prin periaj și ață dentară, placa se întărește și devine tartru. Tartrul irită gingiile și provoacă inflamație.


Etapele bolii parodontale

  1. Gingivita – gingii roșii, umflate, care sângerează la periaj sau masticație.
    Bună veste: e reversibilă dacă este tratată la timp 🙂
  2. Parodontita – infecția avansează, apar pungi între dinte și gingie, osul se retrage.
    Problema: nu mai poate fi complet inversată, dar poate fi oprită din evoluție.

Simptome la care trebuie să fim atenți

  • Gingiile roșii sau umflate
  • Sângerări la periaj
  • Respirație urât mirositoare persistentă (halitoză)
  • Dinți care „se mișcă”
  • Retragerea gingiilor (dinții par mai lungi)
  • Spații noi între dinți
  • Deplasarea unor dinți

De ce e periculoasă?

Nu e doar o problemă estetică. Boala parodontală netratată poate duce la pierderea dinților.
În plus, inflamația cronică poate crește riscul de boli cardiovasculare, complicații în diabet și chiar nașteri premature.

Factori de risc

  • Igiena orală deficitară
  • Fumatul
  • Diabetul
  • Predispoziția genetică
  • Stresul și alimentația dezechilibrată
  • Anumite medicamente care afectează gingiile

Cum se tratează?

Tratamentul are scopul de a opri evoluția bolii și de a stabiliza structurile dentare, cu refacerea funcției orale.

  • Curățare profesională (detartraj, periaj, airflow)
  • Tratament parodontal (chiuretaj subgingival, uneori chirurgie)
  • Îngrijire zilnică corectă: periaj de 2 ori/zi, ață dentară, apă de gură antiseptică
  • Renunțarea la fumat și controlul bolilor asociate


ETAPELE TRATAMENTULUI

1. Consultația inițială

  • Parodontometrie (măsurarea pungilor parodontale)
  • Instructaj de igienă orală

2. Faza inițială (nechirurgicală)

  • Detartraj supra- și subgingival
  • Planare radiculară (DSR)
  • Educație pentru igienizare corectă
  • Controlul factorilor de risc:
    • Sistemici: ex. diabet
    • Locali: carii, obturații incorecte, lucrări protetice defectuoase

3. Reevaluare (6–8 săptămâni)

  • Se verifică răspunsul țesuturilor la tratament

4. Faza chirurgicală (dacă este necesară)

  • Curățarea profundă a pungilor
  • Regenerare parodontală

5. Reabilitare funcțională

Este o fază compleză prin care se refac funcțiile perturbate ale aparatului dentomaxilar pentru a obține o ocluzie echilibrată și sustenabilă. Poate cuprinde etape de:

  • Tratament odontal (refacerea obturațiilor incorecte)
  • Tratament protetic (coroane, punți)
  • Implanturi dentare
  • Ortodonție (în unele cazuri)

6. Faza de menținere

!este cea mai importantă etapă pentru prevenirea recidivei!

  • Controale periodice
  • Detartraje regulate
  • Reevaluări parodontale

Prevenția – cheia sănătății dentare

  • Spală-te pe dinți dimineața și seara
  • Folosește ață dentară zilnic
  • Mergi la dentist la fiecare 3-6 luni pentru control și curățare profesională
  • Ai grijă la alimentație și hidratare

Pe scurt: Boala parodontală este „inamicul tăcut” al dinților – de multe ori nu doare până când nu este prea târziu.
Un periaj bun, controale regulate și un pic de disciplină îți pot salva zâmbetul pe viață.


RECOMANDĂRI FINALE

  • Menține o igienă orală corectă zilnic
  • Nu ignora sângerările gingivale!
  • Vizitează medicul dentist la fiecare 3–6 luni
  • Urmează cu strictețe planul personalizat de tratament

Împreună putem opri evoluția bolii parodontale și reda sănătatea zâmbetului tău!
Programează o evaluare completă la clinica de stomatologie.